Magistrații resping cererea de liberare condiționată a lui Cristian Borcea, deși afirmase că cei șapte copii au nevoie de tată

Magistrații resping cererea de liberare condiționată a lui Cristian Borcea, deși afirmase că cei șapte copii au nevoie de tată
Publicat: 07/06/2018, 01:08
Actualizat: 25/03/2019, 23:00

„În acord cu reprezentantul Ministerului Public, profilul moral și comportamental al infractorilor ce comit astfel de fapte, de tipWHITE COLLAR, este unul de obicei bun în mediul carceral, însă aceasta nu poate să releve în mod automat și o reeducare pe măsură, reținându-se doar acest aspect în mod singular și fără a-l corobora cu nici măcar o singură altă împrejurare personală. Or, PERICOLUL față de ordinea de drept pe care-l reprezintă astfel de infractori care nu au comis simple infracțiuni de drept comun pentru a-și asigura un produs infracțional ocazional nu poate fi, în mod evident, ignorat de către prezenta instanță. (…) Pericolul are o natură diferită de cel reprezentat de faptele comise cu violență, fiind de asemenea unul extrem de ridicat și, prin urmare, instanța nu-și poate forma convingerea privind O REALĂ REEDUCARE doar prin afișarea unui comportament lipsit de sancțiuni”, se arată în motivarea magistraților Judecătoriei Sectorului 4.

Când și-a susținut cererea de liberare condiționată, în luna mai, Cristian Borcea a menționat și faptul că cei șapte copii ai săi au nevoie de el, însă nu a reușit să-i convingă pe judecători cu acest argument. Exemplu dintr-o emisiune TV, în care fosta soție a lui Borcea, Alina Vidican, povestește despre relația sa cu fostul patron dinamovist.

„Privitor la situația familială a deținutului (șapte copii în întreținere, din care șase minori) instanța constată că aceasta nu se circumscrie NICI UNUI CRITERIU de analizat la aprecierea oportunității acordării liberării condiționate unui condamnat. Chiar și așa, aceasta ar trebui privită ca o cauză de AGRAVARE a situației sale deoarece condamnatul, la data comiterii faptelor, a acționat cu extrem de mare ușurință, nesocotind posibilitatea de a fi sancționat pentru faptele reprobabile pe care le comite și acceptând totuși producerea rezultatului vătămător, fără a-și lua în considerare câtuși de puțin copiii. În plus, chiar și în perioada detenției, și-a asumat imposibilitatea prezenței în viața unora dintre copiii concepuți și născuți în această perioadă. Analizând declarațiile notariale depuse la dosar în apărarea deținutului, prin apărătorul ales, declarații date de persoanele de sex feminin cu care deținutul are copii, dar și declarația mamei acestuia, se reține că ulterior liberării deținutul VA LOCUI CU MAMA SA și nu cu vreunul dintre copii”, mai spune instanța, în documentul menționat.

Tot în ședința în care s-a judecat cererea de liberare, apărătorul fostului finanțator al Clubului Dinamo a precizat că achitarea prejudiciului din dosar reprezintă un criteriu ce ar trebui luat în seamă de către judecători, însă aceștia au considerat că circumstanța nu poate fi luată în seamă.

„Referitor la apărările ce privesc posibilitățile de angajare ale deținutului după liberare, instanța le apreciază ca fiind favorabile acestuia însă nu reprezintăO GARANȚIE ca acesta se va angaja avand in vedere starea de sănătate precară pe care a invocat-o. În ceea ce privește apărarea că (Cristian Borcea) suferă de mai multe boli grave (intoxicație cu mercur/metale grele și operații pe cord) se constată, de asemenea, că această circumstanță nu poate fi luată în considerare în cadrul analizării unei liberări condiționate, condamnatul având posibilitatea de a solicita întreruperea executării pedepsei – art. 589 C.p.p rap. la art. 592 C.p.p”, mai spun judecătorii.

În motivarea soluției, judecătorii mai spun că faptele comise sunt grave, de aceea timpul petrecut în detenție este „vădit insuficient”.

„Instanța constată gravitatea deosebită a faptelor comise, prejudiciul mare creat și, față de toate acestea, timpul petrecut de condamnat în penitenciar apare ca vădit INSUFICIENT pentru a se putea considera în vreun fel atins scopul pedepsei aplicate. Mai mult, pedeapsa aplicată de instanță este o pedeapsă mare, executarea urmând să expire la data de 18.11.2019, acest termen fiind scurtat ca urmare al zilelor câștig acordate prin legea recursului compensatoriu. Instanța apreciază că în acest context condamnatul nu prezintă încă suficiente garanții în sensul că și-ar fi format o atitudine corectă față de ordinea de drept nefiind, pe cale de consecință, îndeplinite condițiile legale pentru a se putea dispune liberarea sa condiționată”, mai precizează sursa citată.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au respins, la începutul lunii mai, cererea de eliberare condiționată făcută de Cristian Borcea, decizia putând fi contestată. Fostul finanțator al clubului FC Dinamo poate depune o nouă solicitare de eliberare pe 26 august 2018.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună